A câștigat Premiul Liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, la FILIT, în 2021, Premiul „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, la secţiunea Debut-Proză, tot în 2021, și Premiul revistei Observator cultural pentru Debut, toate pentru volumul de povestiri „Fragil”, apărut în 2020, la Editura Polirom. Născută în 1976 și absolventă a Facultății de Litere, Simona Goșu este una dintre cele mai puternice voci feminine ale literaturii actuale, după doar două volume publicate, ambele primite cu entuziasm. Volumului de povestiri „Fragil”, i-a urmat romanul „Stela”, publicat tot la Editura Polirom, în 2023, roman nominalizat la Premiul revistei Observator cultural pentru Proză, ediţia 2024, la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2024, şi la Premiul Radio România Cultural, categoria Proză. Traseul romanului „Stela” a continuat cu dramatizarea semnată de Gianina Cărbunariu, care l-a pus în scenă la Teatrul Nottara, unde spectacolul face parte din stagiunea curentă.
O discuție despre drumul din paginile cărții la scenă, despre secretele din spatele personajului Stela, despre literatură și fragilitățile ei, despre a scrie la timpul prezent, cu scriitoarea Simona Goșu!
Întâlnirea va fi moderată de criticul de teatru Monica Andronescu.
Dragi spectatori,
Ne-ați întrebat adesea despre posibilitatea de a cumpăra carduri cadou la spectacolele teatrului, pe care să le oferiți cadou cuiva drag. Ne bucurăm să vă anunțăm că, acum, acest lucru este posibil.
Cel care primește cardul cadou va putea să aleagă ce spectacol vrea să vadă și când, spre deosebire de varianta în care îi oferiți direct două bilete la un spectacol anume. Poate că l-a mai văzut, poate că nu îi permite fix atunci programul…
Găsiți mai jos detalii despre cum funcționează cardurile cadou de la Teatrul Nottara.
Regulament de utilizare a Cardurilor Cadou de la Teatrul Nottara
Pentru orice întrebări suplimentare sau clarificări, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail voucher@nottara.ro.
Reguli aplicabile în cazul anulării spectacolului
Din respect pentru actori și ceilalți spectatori, accesul în sală nu este permis după începerea spectacolului. Vă rugăm să vă asigurați că ajungeți cu suficient timp înainte de ora de început indicată pe bilet.
De asemenea, vă informăm că biletul își pierde valabilitatea odată ce spectacolul a început, iar contravaloarea acestuia nu poate fi restituită. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru respectarea acestei reguli, care contribuie la o experiență plăcută pentru toți cei prezenți.
Teatrul Nottara se află pe Bulevardul Magheru nr. 20, în centrul Bucureștiului, în apropiere de Piața Romană.
Teatrul Nottara este situat central, fiind ușor accesibil prin diverse mijloace de transport în comun:
Autobuze: 126, 168, 226, 368, 300, 381, 783
Troleibuze: 79, 86
Metrou: Stația Piața Romană (ieșirea Piața Amzei)
Teatrul Nottara nu dispune de parcare proprie. Există însă în apropiere mai multe locuri de parcare publice cu plată, care sunt gestionate de Primăria Municipiului București.
Da, în fața Teatrului Nottara există un suport pentru biciclete, unde vă puteți lăsa bicicleta în siguranță pe durata spectacolului. Vă încurajăm să optați pentru transportul alternativ și să vă bucurați de spectacolele noastre fără grija parcării!
Ca mai toate clădirile de pe Bulevardul Magheru, cea care găzduieşte Teatrul Nottara a fost construită cu peste şaizeci de ani în urmă. De aceea, nu este dotată cu uşi automate sau cu lift. Accesul la Sala George Constantin se face pe scări (34 de trepte în spirală). Structura imobilului face imposibilă instalarea unei rampe sau a unei instalaţii specializate, fapt acceptat şi de asociaţiile pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care au solicitat accesul la sala de la subsol.
Sala Horia Lovinescu permite însă accesul oricui, întrucât scara nu are decât cinci trepte şi este dotată cu rampă pentru persoanele cu mobilitate redusă, cărora le recomandăm să nu cumpere bilete la balcon, unde accesul se face pe o scară de 23 de trepte, neadaptată pentru dizabilităţi locomotorii.
Biletele pot fi cumpărate online, direct de pe acest site sau de la partenerii noștri de ticketing, www.blt.ro și www.mystage.ro, precum și de la agenția teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10.00-20.00.
Conform politicii teatrului, biletele achiziționate nu pot fi returnate sau schimbate, cu excepția cazurilor în care un spectacol este anulat sau reprogramat.
Pentru a respecta drepturile de autor și pentru a nu deranja publicul sau actorii, fotografierea și filmarea sunt strict interzise în timpul spectacolelor fără acordul prealabil al instituției.
Pentru a păstra confortul și curățenia spațiului pentru toți spectatorii, nu este permis consumul de produse alimentare în sala de spectacol. În cazul în care vi se face sete, vă rugăm să aveți în vedere că băuturile carbogazoase fac zgomot atunci când sunt deschise, precum și sticlele din plastic dacă nu sunt manevrate cu grijă.