Perspective
Mihail Sebastian se naște pe 8 octombrie 1907, după apusul soarelui, la Brăila, în familia Hechter. În tradiția iudaică, e deja 9 octombrie iar numele copilului trebuie ținut secret, până la pronunțarea cu voce tare în fața comunității la sinagogă. Iosif, alintat Iosi, e trecut în registru cu data din calendarul creștin, 8 octombrie 1907.*
Ziua ceremoniei circumciziei și a pronunțării numelui – cel mai important eveniment din viața unui evreu – se petrece la zece zile după naștere, pe 18 octombrie, astfel că Mihail Sebastian o va menționa ca dată oficială în Jurnalul său. E un copil timid și crescut după toate canoanele politeții, inteligent și sensibil, ceea ce îi aduce de timpuriu confruntări și cruzimi ale copiilor de origini diferite, greci, turci, români, italieni, nemți, englezi care sălășluiesc laolaltă în orașul-port. Între 1915 şi 1926 urmează clasele primare şi liceul „Nicolae Bălcescu“ din oraşul natal. Absolvă Facultatea de Drept şi Facultatea de Filozofie ale Universităţii din Bucureşti, după care încearcă, fără succes, să-şi ia doctoratul la Paris. Lucrează ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind şi avocat pledant.
Înzestrările intelectuale sunt remarcabile, cu toate astea va îndura nenumărate nedreptăți și umilințe aproape întreaga viață, din cauza originii sale. Nu va putea să publice sub numele real, din cauza curentului antisemit care traversa la acea perioadă societatea românească, astfel că își caută un pseudonim. Și-l găsește, într-un mod excepțional ironic! Mihail de la Legiunea Arhanghelului Mihail, înființată de Corneliu Zelea Codreanu. În cartea profetului Daniel, arhanghelul era protectorul evreilor! Și Sebastian de la Sfântul Sebastian, care-și ascunsese credința creștină, așa cum și Iosif Hechter încerca să-și camufleze originea evreiască. Monitorul Oficial consemnează schimbarea numelui pe 6 mai 1935. Alte pseudonime sub care va publica: Flaminius, când scrie cronică muzicală sau Victor Mincu, semnând Steaua fără nume.
De-a lungul carierei de gazetar a fost pe rând sau simultan: critic literar, cronicar dramatic sau de film, cronicar muzical și comentator de artă plastică.
Debutează în 1926 cu versuri în revista ieşeană Lumea. Bazar săptămânal şi, în publicistică (sub pseudonimul Mihail Sebastian) la ziarul Politica. În 1928, începe să publice la Universul literar, Tiparniţa literară, Vremea. Tot în 1928, devine colaborator, apoi redactor la Cuvântul, condus de Nae Ionescu. În 1932–1933 este redactor la România literară (săptămânal condus de Liviu Rebreanu), iar între 1932 şi 1936 colaborează la revista Azi (condusă de Zaharia Stancu), apoi la Revista Fundaţiilor Regale (redactor între 1936 şi 1940), Rampa, Viaţa românească, L’Indépendance roumaine şi altele. Un profil intelectual al unui spirit viu, receptiv la toate formele de manifestare ale artei și, în egală măsură, atent cronicar politic. Mihail Sebastian a ironizat în numeroase rânduri naționalismul violent de sorginte germană, care inflama și România, descriindu-l pe Hitler cu sarcasm drept ”cancelarul-zugrav” sau ”frumosul Adolf”.
Romanele sale, Femei, Orașul cu salcâmi, Accidentul (cu un mare succes la publicul feminin, mereu cel mai important segment de cititori de beletristică) îi asigură autorului o aură de seducție, deși, în realitate, Sebastian e departe de a fi modelul masculin viril. Totuși, se îndrăgostesc de el (sau de scriitor, de măștile acestuia, de dramaturg și personaje?) Leny Caler – celebră actriță a timpului, Jeni, Maryse, Cella, Wendy, Marie, Nadia…. ”Sunt un sentimental” spune Ștefan Valeriu în Jocul de-a vacanța. ”Un bărbat nu crede femeile care îl adoră”, contrapunctează profesorul Andronic din Ultima oră. Între cei doi poli emoționali, diametral opuși, pendulează și omul Sebastian. Comediile sale romantice conțin mereu tristețea unui bărbat singur, care are ”atâtea de uitat” ** iubind o figură feminină, adesea inaccesibilă. O natură duală, chinuită, cu un imens rezervor de tandrețe și visare.
A susținut cu fervoare necesitatea unei dramaturgii românești puternice, a scris cronică dramatică cu rafinament și sensibilitate, atent la arta cuvântului. „Funcțiunea principală, definitorie a unui teatru: să creeze literatură dramatică. Din zece piese comandate, să presupunem că nu s-ar scrie decât patru. Din patru piese scrise, să presupunem că izbutită nu ar fi decât una singură. Ar fi de ajuns ca existența unui teatru românesc să fie justificată” ***
Mihail Sebastian rămâne în literatură o figură de intelectual strălucit, cu neșansa de a fi trăit într-o epocă extrem de frământată și injustă la adresa evreilor. Prin spectacolul Ultima oră la Teatrul Nottara ne dorim să-l elogiem pentru tot ce a însemnat în cultura română. Mare iubitor de teatru, având un fler special pentru actorii valoroși, Mihail Sebastian scria la dispariția lui Constantin I. Nottara, în 1935: „era înainte de orice o mare prezență. Cineva care prin simplul fapt că intră în scenă – înainte de a vorbi, înainte de a schița un gest – devine un punct de foc, un centru de unde sufletești. Căldura acestei prezențe, tăcuta ei putere, concentrata ei strălucire interioară – acesta este geniul actoricesc. Nottara era o astfel de prezență”.
Teatrul Nottara readuce Ultima oră pe scenă, la 48 de ani de la montarea lui Valeriu Moisescu (1975) cu George Constantin în rolul lui Bucșan. O triplă reverență artiștilor creatori Mihail Sebastian, C.I. Nottara, George Constantin, și aplauze echipei teatrului pentru cea mai recentă mizanscenă semnată de Erwin Șimșensohn și scenografia Carmencitei Brojboiu!
Informații detaliate despre datele viitoarelor reprezentații Ultima oră aici, iar despre spectacol aici.
(în imagine Gabriel Răuță – profesorul Andronic și Ana Radu – Magda Minu, credit foto Adi Bulboacă).
* Singur, Viața lui Mihail Sebastian, Tatiana Niculescu Bran, Humanitas, 2022 și Mihail Sebastian sau ironia unui destin, Dorina Grăsoiu, Editura Minerva, 1986
** Jurnal 1935-1944, Editura Humanitas,1996, p. 130,
*** Notă tot despre literatura dramatică – Revista Fundațiilor, III, nr. 11, noiembrie 1936