Perspective
Pulsiuni ale inconștientului, reverberații din ezoterism, arte primitive, mitologii proprii, misticism, ocultism, cabală etc. – o incursiune fascinantă pe tărâmul subconștientului „pictorului clarvăzător”, așa cum era cunoscut Victor Brauner, una dintre figurile emblematice ale avangardei românești a anilor ’20, s-a dovedit a fi expoziția Victor Brauner: Invenții și magie (curatoriată de Camille Morando, director al Departamentului de Informație și Cercetare a Colecțiilor de Artă Modernă de la MNAM-CCI, Centre Pompidou), de la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Din multitudinea de evenimente care au deschis programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii în weekendul 17-19 februarie și care anunță un an excepțional pentru tot ceea ce înseamnă arte vizuale, teatru, instalații multimedia etc., experiența cunoașterii universului interior al lui Victor Brauner rămâne una dintre marile descoperiri din oferta Timișoarei artistice. Expoziția este compusă din 20 de lucrări din muzee și colecții private din România, alături de un împrumut de 40 de lucrări de la Centrul Pompidou, 12 de la muzee din Marsilia și Saint-Étienne. În total, peste 70 de creații, de micro-universuri care transformă Palatul Baroc al Muzeului Național de Artă din Timișoara într-un spațiu hipnotizant, încărcat de fantasme și reprezentări ale diferitelor forme de înțelegere a lumii cu influențe din multiple mitologii și credințe.
S-a născut în 1903 la Piatra-Neamț, în anii ’20 intră în cercurile avangardei românești, devenind una dintre figurile centrale, vizitează Parisul, unde cunoaște personajele marcante ale timpului, precum Chagall, Fondane, Delaunay, pentru ca, la mijlocul anilor ’30, întors la Paris, să adere la suprarealism, după întâlnirea cu André Breton. La sfârșitul anilor ’40, Victor Brauner se disociază de grupul suprarealiștilor pentru a urma propria sa estetică. În 1963 obține naționalitatea franceză, iar în 1966, anul morții sale, creațiile sale reprezintă Franța la Bienala de la Veneția.
Evoluția operei sale trebuie văzută în acord cu tumultul vremurilor în care a trăit, cu persecuțiile antisemite și cu experiența brutală de a fi contemporan cu cea mai mare conflagrație a secolului trecut. Amenințarea și pericolul, nesiguranța și oroarea pe care le trăia l-au făcut să coboare într-o zonă a explorărilor ce țin de descoperirea sau inventarea unui limbaj primordial, astfel că, în lucrările din ultimele sale etape, se observă fascinația pentru artele primitive. Nu este surprinzătoare traiectoria sa, căci era fascinat încă din prima tinerețe de zonele mistice, de magie și spiritualitate. Explorările sale au reflectat viziunile care dominau curentele artistice ale epocii, de la cubism, dadaism, expresionism, până să ajungă la suprarealism. Le-a reflectat, fără să le imite, conferindu-le înțelesuri noi, niveluri de interpretare multistratificate, umbre și lumini ce izvorau din clocotirile interioare ale unui spirit care nu a putut și nu a dorit să se conformeze, să se supună, să accepte constrângerile.
Indiferent de forma pe care a ales-o pentru a transfera din subconștient în palpabil perspectiva sa asupra lumii, aș spune că firul roșu a fost, până la etapa sa mitologică, nevoia sa de a-și exorciza teama în fața unui pericol iminent ce amenință cu distrugerea umanului și a umanității, fie prin figuri sau peisaje apocaliptice, fie prin portrete grotești, precum cel al lui Hitler, în Domnul K, o tulburătoare creionare a dictaturii. Refugiul său final în calmul și ordinea arhaică, în simplitatea formelor și a culorilor, așa cum se observă în seriile din Mythologie, de pildă, stă mărturie pentru alegerea unei evadări din haosul exterior și plonjarea într-o lume în care magicul poate să reprezinte calea spre recuperarea unui sens primordial, revenirea la illo tempore. Un suprarealism convertit în metarealism.
Tărâmul fantastic din irealitatea imediată al unei minți care ne deschide orizontul către straturile necunoscute ale sufletului colectiv, ale dorințelor nespuse și visurilor inefabile vă stă la dispoziție până pe 28 mai 2023, la Muzeul de Artă din Timișoara. Un must see pentru intelect și inimă. O descoperire sau redescoperire a acestui picto-poet (da, el este cel care, alături de Ilarie Voronca, la mijlocul anilor ’20, în revista 75H, creează conceptul de picto-poezie) despre care se vorbește și se știe încă prea puțin la noi.