rodica

Rodica Sanda Ţuţuianu – trenul unei vieţi de artist!

Teatrul Nottara din Bucureşti anunţă cu regret plecarea dintre noi a actriţei Rodica Sanda Ţuţuianu, colega noastră mai bine de douăzeci de ani,
Pentru cei care doresc să îşi ia rămas bun, trupul neînsufleţit va fi depus miercuri şi joi (14 şi 15 septembrie) la Biserica Pitar Moş. Înmormântarea va avea loc vineri, 16 septembrie, lângă Câmpulung Muscel, la Valea Mare, Pravăţ.


Născută la 11 mai 1935, Rodica Sanda Ţuţuianu a absolvit I.A.T.C. I.L. Caragiale în 1956, la clasa profesorului Gheorghe Timică, unde a fost colegă cu Florin Piersic. A debutat la Constanţa, în 1957, unde a jucat, timp de doi ani, după care s-a transferat la Teatrul din Arad.
Din 1959, până după 1990, a fost actriţă a Teatrului Nottara, unde a interpretat roluri în zeci de spectacole, între care: „Au fost odată două orfeline” de Adolphe Philippe d`Ennery, „Zizi şi formula ei de viaţă” de Sidonia Drăguşanu, „Pădurea” de A.N. Ostrovski, „Fraţii Karamazov”, „Crimă şi Pedeapsă” de F.M. Dostoievski, „Şi eu am fost în Arcadia” de Horia Lovinescu, „Lady X” de Eugen Mirea, “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, „Henric al IV-lea” de William Shakespeare, „Idioata” de Marcel Achard, „Cinci romane de amor” de Teodor Mazilu, „Noi, subsemnaţii” de Alexandr Ghelman, „Mizerie şi nobleţe” de Eduardo Scarpetta, „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, „Floare de cactus” de Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy, „Burghezul gentilom” de Molière, „Transfer de personalitate” de Dumitru Solomon, „Întâlnire la Senlis” de Jean Anouilh.

Rodică Sanda Ţuţuianu vie în inimile noastre şi în istoria teatrului!


Printre regizorii cu care a colaborat de-a lungul timpului se numără Olimpia Arghir, Mihai Berechet, Sorana Coroamă Stanca, Alexandru Dabija, Mircea Cornişteanu, Sanda Manu, Dan Micu, Letiţia Popa.
A jucat în zeci de piese de teatru radiofonic şi teatru TV, iar timp de peste 20 de ani a prezentat, cu timbrul ei inconfundabil, emisiunea matinală de duminică, Radio Magazinul Femeilor. În rostirea Rodicăi Sanda Ţuţuianu, poeziile lui Dan Verona au căpătat o dimensiune inedită şi un farmec aparte.
Şi, pentru că în spatele acestui glas s-a aflat dintotdeauna un suflet generos, Rodica Sanda Ţuţuianu a împărtăşit, cu dragoste şi graţie, tehnici de dicţie studenţilor de la I.A.T.C., unde a lucrat ca asistent universitar, împreună cu Amza Pellea.
A jucat în filmele „Egmont”, „Siciliana”, „Capul de rățoi”, „Cine mă strigă?”, „Liliacul înfloreşte a doua oară”, „Avântul liftuleţului”. Ultima ei imagine ca actriţă este legată de o peliculă de film, cu rolul Golda, din „Trenul vieţii”, comedia lui Radu Mihăileanu.

Noi, colegii şi prietenii din Teatrul Nottara, vom păstra amintirea Rodicăi Sanda Ţuţuianu vie în inimile noastre şi în istoria teatrului.

Cu durere, transmitem condoleanţe familiei îndoliate.
Dumnezeu să o odihnească în pace!

Marinela Țepuș (Director) și colegii din Teatrul Nottara

About the author

Dumitru Alexandru Filimon

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *