3K6A4435 (1280x853)

4 regizori, 3 echipe, 3 spectacole – un eveniment unic – Laboratorul de Teatru DENS

Începând de astăzi,  timp de 5 zile, 4 regizori străini (Rusia, Germani, Italia) vor lucra intens cu 3 echipe de actori pe 3 texte contemporane, pentru 3 spectacole într-un laborator experiment unic în România iniţiat de Teatrului Nottara. Cel care conduce acest experiment, Laboratorul de Teatru DENS, este faimosul Oleg Loevski, regizor şi producător de teatru din Rusia care va fi secondat de 3 regizori români, 3 regizori tehnici, 4 translatori, 3 luminişti, 2 cabiniere, 3 recuziteri, 4 maşinişti, 3 secretari literari şi un director de teatru.

Teatru DENS este un experiment şi totodată un exerciţiu de creaţie şi anduranţă pentru actorii care doresc să-şi depăşească limitele.

Laboratorul lui Oleg Loevski se va finaliza pe 10 iunie, cu punerea în scenă a 3 spectacole pe scena Teatrului de Artă. Pe 9 iulie vor avea loc reprezentaţiile ESTROGEN Tiramisu de la ora 17:00  şi IUBIREA LA OAMENI de la ora 20:00), iar pe 10 iulie (o reprezentaţie BURLACI ŞI BURLĂCIŢE la ora 18:00).

Persoanele din public (70 la număr) vor vota cel mai bun spectacol din cadrul laboratorului, iar acesta se va monta pe scena Nottara în stagiunea următoare.

Cele 3 echipe sunt alcătuite din 21 de actori: Cristina Stoica Ivanciuc, Anda Caropol, Daniela Minoiu, Raluca Jugănaru, Anca Băjenaru, Luminiţa Erga, Ioana Calotă, Ada Navrot, Alexandru Mike Gheorghiu, Laura Anghel, Dani Popescu, Vlad Gălăţianu, Marina Palli, Claudiu Romilă, Raluca Tiţa, Sorin Cociş, Mircea Teodorescu, Sorina Ştefănescu, Vlad Trifaş, Carmen Florescu şi Carmen Lopăzan.

Laboratorul, o ieşire a unui actor din scena tradiţională!

Regizorii care îndrumă cele trei echipe de actori sunt Andreas Raicov-Mertz şi Ekaterina Raicova Mertz, Alessandra Giuntini şi Evghenia Bercovici.  Mai multe detalii despre ei găsiţi aici.

 

About the author

Teatrul Nottara

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *