ilinca

O lume a începutului de mileniu !

DADAnoNON, cea mai recentă producţie a Teatrului Nottara, deschide Festivalului Culturii Române la Cracovia, la invitaţia ICR Varşovia, organizatorul celei de-a IX-a ediţii a evenimentului. Spectacolul  va avea loc pe 12 mai, la Cricoteka – legendarul spaţiu teatral din Cracovia, înfiinţat de regizorul Tadeusz Kantor.

Vă invităm să citiţi interviul Mariei Sârbu cu Ilinca Stihi, cea care a scris scenariul şi a semnat regia acestei montări.

Maria Sârbu: DadaNoNon, acesta e titlul pe care l-ai dat scenariului ce stă la baza spectacolului de la Teatrul Nottara. Ce te-a făcut să alcătuieşti acest text şi să îl pui în scenă?

Ilinca Stihi: Constatarea unor similitudini surprinzătoare, legate de contextul politic, social și cultural între 1916 și 2016, m-a făcut să-mi doresc să încep lucrul la scenariu. S-a evidențiat ca o necesitate artistică, un fel de justă decantare a mesajului ce trebuie conținut. Actualitatea, cel puțin provocatoare a lumii în care trăim, îndeamnă la nenumărate reflecții. Cred că suntem într-un moment în care omul este îndemnat mai mult ca oricând spre autoreflexivitate. La fel și societățile și culturile-far. De asemenea, mi se pare important să precizez că scenariul a fost lucrat mult înainte de evenimentele tragice de la Paris, de la finele anului 2015 și nu este, deci, în nici un fel, rezultatul stării de spirit pe care acestea au generat-o. Și totuși, ideile vehiculate aici se integrează perfect problematicii acute, omniprezente recent.

M.S.: Ce surse stau la baza acestui scenariu scris de tine?

I.S.: Sursele sunt multiple. Pornesc, aș putea spune, de la actualitatea imediată, așa cum ni se arată ea prin intermediul canalelor internaționale de știri; ea se diversifică pe măsură ce universul cultural, atașat fenomenului dada, intervine natural în construcția scenariului. Este o scriitură atipică pentru că la această abordare îndeamnă spiritul însuși al lui Tzara. Pe de altă parte, am fost mereu interesată de dramaturgia colajului literar, vizual sau sonor. Este un obiect de studiu pentru mine și în acest demers. Spectacolul multimedia, în sine, lansează o provocare spre întâlnirea și dialogul formelor diferite de expresie artistică.

3K6A9870 (1280x853)

Cred că reprezintă o stilistică foarte potrivită culturii acestui început de mileniu, în care nu mai poți gândi univoc. Spațiul virtual a deschis artele spre dialog, iar accesul tot mai larg al publicului, la cultură, tinde să o redimensioneze și să o reinterpreteze. De aici, frisonul apocalipsei care străbate, mai ales intelectualitatea lumii. De altfel, e o anxietate bine cunoscută începuturilor de milenii, acelor momente de răscruce în timp, când istoria pare să tragă adânc aer în piept pentru o nouă sarabandă.

M.S.: Atunci când te-ai gândit la proiect, ai avut în vedere şi un public anume, căruia să îi adresezi spectacolul sau ai dorit ca publicul, indiferent de preferinţele sale, să cunoască sau să înţeleagă câte ceva despre curentul literar şi artistic denumit dadaism, născut acum o sută de ani?

I.S.: Ceea ce îmi doresc, este să găsesc un limbaj artistic care să facă dadaismul prezent, acum și aici. Nu este un spectacol istoric. Mergând mai departe, în convingerea mea că lumea modernă este construită după toate bunele și relele lansate în manifeste de dadaiști, cred că orice spectator, care este prezent în timpul său istoric, se va lăsa purtat de universul literar, vizual, sonor și teatral al spectacolului. Dacă se-ntâmplă asta, informația propriu-zisă va fi accesată ulterior și cred că se va asimila natural, într-o înțelegere firească a fenomenului și nu doar ca urmare a unei curiozități intelectuale.

M.S.: În text există un fel de motto, care se tot reia: „Ooo, lume a începutului de secol! O lume a începutului de mileniu! Ooo, începuturi!” E caracteristic anului 1916, secolului 20; e caracteristic anului 2015, secolul 21? Se aseamănă între ele „începuturile”?

I.S.: Nu este o noutate că istoria se repetă. Deja există multe speculații, în spațiul public, legate de posibile asemănări între prăbușirea Imperiului Roman și reașezarea marilor puteri, cu sferele lor de influență, pe harta lumii astăzi. Dar, dincolo de scenarii, se simte în aer vibrația schimbării. Și nu este o energie la nivelul unei singure generații. Din motive diverse, secolul 20, încă de la început, și-a declarat cu aplomb intenția inovatoare. E greu să clasifici rezultatele multiplelor mișcări de reformă socială, culturală sau politică. Societatea civilizată își caută cu siguranță formula ideală de existență, pe toate planurile. Cert este că nu s-a oprit niciodată la o soluție sau la alta. De aproximativ o sută de ani, teza este, însă, aceeași: avem nevoie de altceva.

3K6A9868 (1280x853)

Prin abstracțiunea sa, acest altceva primește orice deziderat lansat cu pasiune în spațiul public, iar toate demersurile împărtășesc un element comun – voința de a se despărți radical de orice s-a făcut până atunci. Deci, după mai bine de o sută de ani de începuturi, ne aflăm în fața unui lung șir de despărțiri, negări, contestări, un adevărat măcel al oricărui postulat, indiferent de domeniul pe care l-a vizat. O consecință firească, de ordin psihologic, a unei asemenea experiențe istorice este individualismul în care ne-am retras, cinismul și manifestarea psihotică a întregii societăți. Teoriile diverselor conspirații pun stăpânire pe comunități, aservindu-și cel mai accesibil mijloc de informare în masă – spațiul virtual. Căutăm, de fapt, explicații ale eșecului constant care pare deja fatidic, insurmontabil și are atunci nevoie de un dușman pe măsură. Dacă ne desprindem, însă, puțin de context, poate tocmai atunci descoperim chimia regenerării. Nașterea este un proces dureros și sângeros. Implică exorcizări psihice, multă distrugere formală, combaterea poate radicală a formei înseși, pentru a face loc noului. De aici replica ce revine obsesiv pe parcursul întregului scenariu Ooo, lume a începutului de secol! O lume a începutului de mileniu! Ooo, începuturi! și care continuă cu La început a fost cuvântul Ai!ca reacție la împușcăturile în rafală ale unei mitraliere!

M.S.: Pe ce se pune accent în acest spectacol?

I.S.: E greu să definești un element anume, reprezentativ, pentru un demers artistic. Cred că, din punct de vedere stilistic, urmăresc identificarea punctului just de convergență și dialog între diferitele arte. Astfel, teatrul, imaginea grafică și cinematografică, muzica și arta sonoră și-ar da mâna, în mod ideal, pentru a crea un tablou pluristratificat. În perfectă concordanță cu tipul de senzitivitate a omului modern, DadaNoNon își dorește să fie un spectacol cameleonic care, în funcție de atenția selectivă sau interesul intelectual propriu fiecărui spectator, să ofere o altă perspectivă a unui univers. Mă refer la universul liber de formă și prejudecăți oferit de cultura DADA. O cultură care ne este atât de aproape, în care trăim zi de zi, fără să conștientizăm acest lucru. DADA este, cred, mai mult un mod de viață, decât doar un curent cultural. DADA reprezintă măsura vitezei, aplicată la orice: cotidian, politică, sentimente și idei. Colajul, care se construiește după rețeta dadaiștilor, redă viața umană într-o dimensiune fără extensie în distanță și timp și astfel poate mult mai realistă, decât aceea oglindită de marii artiști ai școlilor clasice.

M.S.: De fapt, ce fel de spectacol pregăteşti publicului de la Nottara? La ce să se aştepte spectatorii?

I.S.: Ideal ar fi să nu intre nimeni în sală cu altceva decât dorința de a participa la un spectacol. Asta cu atât mai mult cu cât nu facem apel la repere culturale clasice. Orice preconcepție ar însemna o baricadă pe care corpul viu al spectacolului ar trebui să o frângă, spre libera comunicare cu fiecare conștiință. De fapt, conștiința anume a spectatorilor este componenta intimă căreia ne adresăm. Pe toate palierele sale, pornind de la natura sa scriptică (scenariul) și, adăugând, apoi, imaginea, teatralitatea sau muzicalitatea, spectacolul dorește să trezească spre un anume tip de asumare. Asumarea unei vocații a omului modern spre construirea istoriei. Este o misiune de la care este foarte periculos să abdicăm, cred. Scepticismul sau prudența nu sunt argumente în fața unor generații viitoare și, până la urmă, nici în fața ratării personale. Confortabil sau nu, trăim un timp crucial, un moment de cumpănă la nivel global și nu trebuie lăsat în seama ideologilor destinul viitorului individual sau al nostru, al tuturor ca societăți diverse. Spectacolul nostru poate că este o inventariere a patimilor definitorii pentru ultima sută de ani, dar astfel el devine și un avertisment pentru pericolul teribil când ideile nasc uriașe pasiuni.

M.S.: Ce ne poţi spune despre echipa spectacolului; cum s-a închegat?

I.S.: Echipa spectacolului s-a alcătuit de-a lungul timpului. Cu scenograful Imelda Manu și light-designerul Gheorge Jipa am realizat primul meu demers teatral cu Brand de Henrik Ibsen la Biserica Luterană din București. Inițiativa acestei întâlniri a avut-o marele regizor Cătălina Buzoianu, personalitate artistică pe care o admir enorm și care ne-a sugerat să lucrăm împreună. Intuiția dânsei a fost, evident, extrem de reală. De-a lungul timpului, diferitele proiecte nu au făcut decât să ne descopere din ce în ce mai multe viziuni comune.

Vlad Ioachimescu este editor de film și mare pasionat de sunet și muzică. Ne știam din facultate și, întâmplător sau nu, ne-am regăsit și am lucrat spectacole sonore împreună.

Tom Brânduș este o personalitate a lumii muzicale  cu care mi-am dorit de mult să colaborez și, în sfârșit, acest proiect a făcut totul posibil. Ceea ce iubesc la această echipă este imensa ei diversitate. Fiecare vine cu ceva diferit în procesul de lucru. Cred că acest lucru îmi oferă un mare avantaj.

M.S.: Ai absolvit Regia de Film, dar ai creat numeroase spectacole radiofonice, scriind la acestea şi scenarii; ai fost răsplătită cu premii prestigioase. Nu eşti străină nici de scena de teatru. Cum parcurgi calea între teatrul radiofonic şi scenă?

I.S.: Sincer, nu prea știu ce să răspund. Eu cred în fiecare proiect în parte, fără să-l consider de teatru sau de film. Un regizor cunoscut internațional, dar al cărui nume nu mi-l aduc aminte, spunea că există o singură meserie: aceea de regizor; cumva, mă identific cu această afirmație. De altfel, mari personalități au glisat continuu între teatru și film, de exemplu, fără să simtă că trădează vreun crez anume. Nu mă simt, nici eu, în mijlocul unui proces nefiresc. Cred că, pe cât experiența artistică se extinde, pe atât fiecare realizare în parte are de câștigat. Am învățat enorm lucrând spectacole sonore și învăț continuu. Este un gen privilegiat pentru că nu pare să aibă vreo miză la noi în țară. Cu atât mai bine. Liniștea regizorului de spectacol sonor este binecuvântată. Acolo am putut să experimentez mult și să-mi găsesc drumul. La aceasta s-a adăugat experiența teatrală scenică și cinematografică. Unde să se poată regăsi mai frumos toate aceste aventuri, decât simultan, într-un spectacol multimedia. Poate aici trebuia să ajung.

 

 

 

 

 

About the author

Teatrul Nottara

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *