1614_3K6A2850_1280x853

Hausvater, de la inimă la epidermă şi viceversa

Impresiile publicului sunt întotdeauna importante pentru cei ce se află pe scenă. Un spectacol care trece de piele şi inimă, creând o legătură unică, te mişcă ireparabil, te transformă la nivel sufletesc şi te îmbogăţeşte. Când spectactorul păşeşte în universul plin de căldură, umor şi artă al regizorului Alexander Hausvater, devine la rândul lui un artist. Ce se va întâmplă după, depinde numai de el!

O idee veche de când lumea (Un spectacol tragic, despre destinul artelor)

„Familie de artiști, această piesă bizară, nu lipsită de grotesc, scrisă de K. Kostzer şi A. Arias, devine la București în regia lui Alexander Hausvater, un spectacol-manifest, cu atât mai mult cu cât Teatrul Nottara tocmai a devenit itinerant în urma unei legi care, înainte să salveze, Familie de artiști e, totodată, un spectacol mai degrabă tragic despre destinul artelor, fie ele și prăbușite în kitsch, pe acest pământ încăput pe mâna contabililor. Înainte să se arunce în Sena, octogenar, un mare poet avangardist, poate nu întâmplător român, avea să constate că nu mai e loc de poezie în această lume.

Familie de artiști este, în definitiv, epilogul acestei idei vechi de când însăși timpul: nu mai e loc pe această lume pentru niciun fel de artist. Și dacă, totuși, aceștia mai apar și mai supraviețuiesc, este un miracol. Sau, poate, mai degrabă doar o iluzie, fără de care, de asemenea,nu se poate trăi.”

Andrei Crăciun, jurnalist și publicist

Artistul – risipit într-o societate distopică

„Un spectacol emoţionant, despre viaţa de wasted/forgotten artist și o comedie neagră. Mediul hedonistic abstract al familiei Finochietto afișează membrii acestei familii ancorați în artă, dar debarasați de realitatea contemporană, mai mult, fiecare dintre ei refuzând cu un șarm extraordinar tot ceea ce însemnă lumea de dincolo de ruinele a ceea ce a fost casa și scena Finochietto. La fel ca o societate distopică, și casa Finochietto are un protector veritabil în persoana bastardei Carmen. Mergând pe ideea că artiştii nu dispar niciodată, ci rămân în analele culturii, suicidul familiei Finochietto devine ultimul act din piesă de teatru ce a fost grotesca lor viaţă. Un spectacol pe care-l recomand cu căldură și cu o minte deschisă!”

Ştefan Georgescu, consilier politic

Un spectacol unic, plin de metafore, sincretism şi muzicalitate

Piesa de teatru „Familie de artişti” în regia lui Alexander Hausvater este un spectacol fabulos pornind de la replicile actorilor, şi am remarcat, în mod special, pe actorii Florina Cercel şi Ioana Calotă, până la „jocul decorurilor” sau a reprezentările scenice ale fiecăruia în parte. Consider că este un spectacol unic, plin de metafore, sincretism şi muzicalitate, inedit deoarece spectatorul poate trăi cele mai complexe emoţii ale spontaneităţii, ale sensibilităţii artistice, ale mirajului vieţii, dar şi tabloul trăirilor, sinţămintelor confuze ale societăţii de astăzi.

Mihaela Toader, IICCMER, Bucureşti

Neputiinţa individului în faţa sistemului

Din punctul meu de vedere, chiar dacă acţiunea este plasată într-un Buenos Aires, unde se demolează istoria pentru a face loc unei noi ere, piesa rămâne destul de actuală prin prisma destinului culturii în societatea contemporană dominată de nonvalori.

In plus, nu putem rămâne indiferenţi faţă de mesajul esenţial transmis de aceasta operă, în condiţiile în care, în istoria noastră, mai exact în perioada comunistă se acţiona în acelaşi mod. Case care puteau fi încadrate cu uşurinţă ca monumente istorice au fost dărâmate pentru a face loc noilor construcţii socialiste, în care omul nou putea contribui la punerea în mişcare a socialismului. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este nefastă dispariţie a cartierului Uranus din Bucureşti pentru a face loc simbolului dictaturii comuniste în România.

De asemenea, piesa scoate în evidenţă foarte bine neputiinţa individului în faţa sistemului şi mai ales a marilor proiecte întreprinse de acesta. Actorii mi s-au părut excepţionali! Mi-a plăcut în primul rând Ioana Calotă în rolul Carmen-citei, deoarece a exprimat cel mai bine colapsul psihologic al unei familii trecute prin asemenea experienţă nefastă chiar dacă practic nu ştia că face parte din acea familie: Dacă mă concediază patronul, noi ce mai mâncăm?”

Marius Pricop, expert în relaţii internaționale și juridice

Un purgatoriu între tărâmul artei şi cel al realităţii obiective

”O comedie absurdă, interpretată magistral. Reuşeşte să îmbine cu succes boemia artistului cu realitatea omului plat. Publicul are de-a face cu o lume nouă, nedescoperită, un purgatoriu între tărâmul artei şi cel al realităţii obiective. Această lume se naşte şi se stinge între pereţii casei familiei Finochietto, dar răzbate, în final, la propriu, dincolo de clădirea teatrului.”

Mihai Delea, autor Lapunkt pe teme de film

About the author

Dumitru Alexandru Filimon

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *